POLIŢIŞTII sindicalişti din VÂLCEA, ATAC la primarul GUTĂU şi la POLIŢIA LOCALĂ

Poliţiştii sindicalişti de la Sindicatul Europol Vâlcea au lansat un atac fără precedent la adresa primarului din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, postând o imensă epistolă pe pagina oficială de Facebook a sindicatului respectiv. Nemulţumiţi de activitatea Poliţiei Locale ce se află în subordinea Primăriei Râmnicului, sindicaliştii poliţişti au profitat de ocazie pentru a trimite şi câteva „săgeţi otrăvite” către edilul municipiului, făcând referire la condamnările acestuia şi susţinând că „numărul 1” din clădirea de pe strada General Praporgescu are „obiceiuri penale”.

Pe surse am aflat că preşedinte al Sindicatului Europol Vâlcea este agentul Ion Stuparu, de la Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Bălceşti, însă nu ştim dacă el a fost autorul postării de pe Facebook sau unul dintre puţinii săi colegi din sindicatul menţionat, postarea fiind asumată la final de „Echipa Europol”.

Poliţia Română vs. Poliţia Locală, un etern război

Postarea sindicaliştilor poliţişti este intitulată „Politia Locala Râmnicu Vâlcea se mândreşte cu incompetenţa şi ‹neştiinţa de carte›” şi pe lângă eternele controverse cu privire la inscripţionările uniformelor şi ale echipajelor, ei susţin că poliţiştii locali îi lasă pe infractori să scape, fără să anunţe organele de cercetare penală.

Cazul care a stârnit nemulţumirea sindicaliştilor este cel din data de 4 decembrie 2017, când Primăria Râmnicu Vâlcea a anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, că mai multe persoane au fost amendate de Poliţia Locală după ce au fost prinse furând globuleţe de pe domeniul public. Ei bine, poliţiştii de la Europol Vâlcea spun că „localii” au încălcat la rândul lor legea în momentul în care nu au anunţat faptele la Poliţia Municipală.

„Ultima isprava a localilor de la Rm. Valcea, dupa cum chiar Primaria Muncipiului Rm. Valcea ne informeaza pe pagina de facebook, in data de 04.12.2017, o constituie aceea de a fi reusit sa interpreteze dupa bunul plac Codul Penal si sa aplice, atentie, sanctiuni contraventionale (amenzi) in cazul savarsirii unor fapte prevazute de legea penala, pentru care ar fi trebuit sa se intocmeasca un dosar penal, in care sa se efectueze cercetari sub supravegherea unui procuror.

Astfel, este adus la cunostinta publicului larg faptul ca, politia locala Rm. Valcea a reusit identificarea mai multor persoane care au sustras decoratiuni de Craciun amplasate pe domeniul public in scopul insusirii pe nedrept. Daca chiar e adevarat ce este scris acolo, domnilor de la locala, va anuntam ca ar trebui sa stiti ca va faceti vinovati de savarsirea unor fapte de natura penala si anume: ‹Omisiunea sesizarii organelor judiciare›, ‹Favorizarea infractorului› si ‹Fals intelectual›” – precizează sindicaliştii de la Europol Vâlcea în postarea lor.

Mircia Gutău, atacat de poliţiştii sindicalişti

Şi, aşa cum spuneam, poliţiştii sindicalişti din cadrul Europol Vâlcea nu s-au limitat doar la a-i critica pe „localii” care, în mod evident, au greşit şi care se pare că sunt total nepregătiţi, ci ei au lansat şi un atac neînţeles la adresa primarului Mircia Gutău.

„Odată ce aţi luat la cunostinta de savarsirea unei fapte de natura penala, aveati obligatia de anunta organele judiciare din cadrul Politiei Romane, pentru a se efectua cercetari pentru faptele de furt, respectiv furt calificat. Or, dumneavoastra v-ati aratat inca o data limitele si afinitatea catre incalcarea legii, impamantenita probabil pe acolo pe la cladirea din str. General Praporgescu (unde-şi are sediul Primăria Râmnicu Vâlcea – n.r.) de actualul ‹numar 1›, care a si executat ceva ani, fiind condamnat de doua ori de catre instantele de judecata pentru ‹obiceiurile penale›. Nu ati anuntat Politia Municipiul Rm. Valcea, si ati sanctionat cu amenda, dupa cum chiar Primaria se lauda pe facebook, persoanele care au savarsit infractiunea de furt calificat, favorizandu-le astfel si creeandu-le circumstantele necesare eludarii legii si privarii acestora de raspunderea penala. Suntem curiosi ce ati mentionat in procesele-verbale de sanctionare a contraventiei la rubrica ‹descrierea faptei› si nu prea avem curaj sa facem pariu ca nu ati consemnat cu totul si cu totul alte aspecte, intrucat fapta de furt nu o veti gasi sanctionata de nicio contraventie. Astfel de aici reiese si Fals intelectual, de care probabil cineva se face vinovat” – completează „Echipa EUROPOL”.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like