OPERAȚIUNEA „SPĂLAREA PĂCATELOR”: Prefectul de Vâlcea îi scoate pe polițiști la muncă în stradă

Cazurile „Caracal”, „Galați”, dar și altele în care polițiștii din România și-au arătat lipsa de profesionalism, nepăsarea și incompetența au creat un val de reacții negative, dar și o teamă și nesiguranță în rândul populației. Evident că nici la Vâlcea lucrurile nu stau prea bine. Cu o conducere a IPJ-ului care și-a arătat limitele (din păcate sunt atât de joase încât ne sperie), cu o prezență tot mai slabă a polițiștilor în teren, cu numărul de cazuri de violență și furturi în creștere și cu tot mai puține dosare finalizate, polițiștii vâlceni inspiră cu totul altceva numai siguranță și încredere, nu.

Polițist de carieră, actualul prefect de Vâlcea, Florian Marin, încearcă acum să „facă din rahat bici”. Omul este de bună-credință, însă a mai încercat și cu alte ocazii și nu a avut cu cine. Spunem asta pentru că, nu o dată, prefectul s-a chinuit să rezolve problema haosului pe care-l crează rromii în municipiu, a cerut ajutorul Poliției și degeaba. Lucurile au rămas la fel și în ziua de azi.

Ei bine, azi, reprezentantul Guvernului în județ a anunțat că a înființat, la nivelul Prefecturii Vâlcea, un grup de siguranță publică, intenția sa fiind aceea de a-i scoate pe polițiști la muncă în stradă, muncă de patrulare pe care aceștia nu o prea mai fac de mult timp. Sigur, nu putem să nu spunem că sunt ofițeri și agenți ai Poliției Vâlcea care la orele prânzului rup ușile birourilor, numai să nu-i apuce amiaza la serviciu. Dar asta e altă discuție. Iată, în schimb, ce spune prefectul:

„Am informat despre crearea la nivelul Instituției Prefectului Vâlcea a unui Grup de siguranță publică, format din conducerile instituțiilor din sistemul de ordine și siguranță publică din județul Vâlcea (poliție, jandaremerie, ISU), coordonat de către prefect, potrivit prerogativelor legale, ca și măsurile pe care le-am dispus în ședința grupului de astăzi: prezență mai activă și vizibilă a forțelor de ordine în județ,acțiuni cu efective lărgite în zonele aglomerate din municipiu și județ, acțiuni pe linie de poliție rutieră și a fluenței traficului rutier, îndeosebi pe DN 7, gestionarea operativă a incendiilor produse”.

Am putea spune că prefectul încearcă acum să și spele puțin din „păcatele” Poliției, însă asta se poate face numai după o restructurare masivă chiar în interiorul sistemului. Cum spunea liderul de sindincat Bogdan Bănică: „Concursurile aranjate și împuternicirea în funcții de conducere ale prostilor grămadă sunt un factor primordial al producerii acestor tragedii”.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like