RÂMNICU VÂLCEA. Zeci de elevi chiulangii, prinşi de poliţişti

Zeci de elevi au fost prinşi chiulind de la ore în urma unei razii a poliţiştilor din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea. Acţiunea a avut loc joi, 2 noiembrie a.c., la nivelul municipiului şi a avut ca activitate principala creșterea gradului de siguranță al elevilor și a personalului didactic și prevenirea delicvenței juvenile.

Astfel, polițiștii au verificat 40 de unități de alimentație publică, situate în zona adiacentă școlilor din Râmnicu Vâlcea. Cu aceată ocazie, ei au depistat 21 de elevi care lipseau nemotivat de la cursuri. În urma constatărilor efectuate, au fost emise 8 informări către unitățile de învățământ. La acțiune au participat și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea.

You May Also Like