Retele electrice clandestine intr-o comuna din Valcea! Hotii de curent s-au ales cu dosare penale

Ieri, intervalul orar 08.00 – 11.00, poliţiştii Postului de Poliţie Câineni, în cooperare cu lucrători din cadrul I.J.J. Vâlcea şi reprezentanţi din cadrul CEZ DISTRIBUŢIE au organizat şi executat pe raza de competenţă o acţiune pe linia combaterii sustragerilor şi consumului fraudulos de energie electrică.

Astfel, au fost identificate în cinci locaţii de consum energie electrică, din comuna Câineni, intervenţii neautorizate şi clandestine în reţeaua electrică, prin intermediul cărora se sustrăgea fraudulos şi necontorizat, energie electrică.

În cauză, au fost întocmite dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 228, alin. 3 din Cod penal şi art. 92 alin. 2 din Legea nr. 123/2012, urmând ca după finalizarea cercetărilor să fie adoptată soluţie procedurală.

You May Also Like