Salarii imense la Spitalul Judeţean Vâlcea. Vezi veniturile medicilor şi asistenţilor!

Medicii şi asistenţii din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vâlcea ar trebui să se declare mulţumiţi acum de veniturile lunare pe care le încasează. Asta pentru că salariilor lor au crescut semnificativ. Pe surse am aflat că, raportată la nivelul tuturor angajaţilor din spital, creşterea salarială în luna martie 2018 a fost de 36%.

Vorbim aici de un număr de peste 1.671 de angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, iar fondul lor de salarii se ridică în total la suma de 13.974.231 lei, reprezentând 84,53% din bugetul total al unităţii spitaliceşti.

Cel mai interesant este că salariul mediu net al unui medic vâlcean se ridică la suma de 14.000 de lei, în timp ce un asistent medical primeşte un salariu mediu net de 4573 de lei. Ei bine, cel mai mare salariu net al unui medic din SJU Vâlcea este de 27.421 lei, iar cel mai mare salariu net al unui asistent medical vâlcean este de 9.001 lei.

Nu credeţi că ar trebui să fie un grad ridicat de satisfacţie în rândul cadrelor medicale din Vâlcea, în privinţa salariilor pe care le încasează? În aceste condiţii, credem că protestele spontante nu-şi mai au niciun rost. De asemenea, şi atitudinea unor cadre medicale ar trebui să se schimbe, mai ales că se fac eforturi mari pentru a le oferi toate condiţiile necesare.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like