UPDATE- FOTO: SALVAMONT VÂLCEA, în ALERTĂ. Turist căzut într-o râpă în apropierea Vârfului Budislavu

UPDATE: Turistul căzut pe munte într-o râpă în Făgăraş a fost salvat de salvamontiștii din Vâlcea, intervenția durând circa 17 ore. Bărbatul în vârstă de 32, din Sibiu, a suferit multiple fracturi la ambele picioare si a fost preluat de un elicopter SMURD şi transportat la un spital din Bucureşti. 

Salvamontiștii vâlceni sunt în alertă încă de aseară, după ce au primit un apel ce anunța producerea unui eveniment neplăcut în Munții Făgăraș, în apropierea Vârfului Budislavu, la o altitudine de peste 2000 de metri. Din primele informații, un turist a căzut într-o râpă și a fost grav rănit.

În cel mai scurt timp posibil, doi salvamontiști au ajuns la fața locului, însă nici până la ora actuală nu au putut să scoată turistul din râpă, fiind o zonă greu accesibilă.

La ora la care publicăm articolul, încă 10 salvamontiști, în frunte cu șeful Salvamont Vâlcea, Mircea Lera, sunt pe drum spre Vf. Budislavu pentru a scoate turistul din râpă.

De asemenea, conform informațiilor primite, un elicopter a aterizat în apropiere de zona respectivă și așteaptă preluarea rănitului.

vom reveni cu amănunte!

 

Sursa foto: Salvamont Vâlcea

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like