SCENARIU în caz de CUTREMUR la VÂLCEA

Inspectoratul pentru Situații de Urgență General Magheru al județului Vâlcea va organiza în data de 28 septembrie 2017 o aplicație menită să testeze modul de intervenție a echipajelor ISU si a celorlalte instituții implicate, în cazul producerii unui cutremur.

Situația tactică generală presupune ca la ora 11.00, se produce un puternic cutremur de pământ cu epicentrul în zona Vrancea, resimţit pe teritoriul judeţului Vâlcea cu o intensitate de 7,40 pe scara Richter. Conform scenariului cele mai mari distrugeri s-au înregistrat în Oraşul Olăneşti, la  Hotelul Riviera.

Imediat după producerea evenimentului, comitetul local pentru situaţii de urgenţă a luat măsuri de mobilizare şi deplasare la faţa locului a forţelor şi mijloacelor prevăzute în planurile proprii de protecţie şi intervenţie şi a informat, prin raport operativ, centrul operaţional al inspectoratului, rezultând următoarele:

– structura de rezistenţă a  Hotelului Riviera – corpul A a fost grav afectată, înregistrându-se prăbuşirea parţială a casei scării în această zonă şi a altor elemente de construcţie, existând posibilitatea  surprinderii sub dărâmături a turiştilor sau a personalului de pe locul de muncă.

– au  mai fost semnalate fisuri, distrugeri şi prăbuşiri parţiale la clădirile de locuit  din zona perimetrală hotelului. Nu se cunoaşte  dacă există persoane  rănite său blocate sub dărâmături;

– există pericol de incendiu  din cauza defecţiunilor produse la instalaţiile utilitare (energie electrică, alimentare cu gaze naturale);

– s-a primit ordin pentru punerea în aplicare a Planului de acţiune al M.A.I. în cazul producerii unei situaţii de urgenţă generată de seism şi a Concepţiei Naţionale de Răspuns post Seism.

Din analiza efectuată la nivelul grupului de suport tehnic al CJSU Vâlcea, se impune adoptarea unui plan de acţiune care să cuprindă măsuri pe termen scurt şi mediu pentru revenirea la starea de normalitate.

La sosirea la locul acţiunii a primelor forţe de intervenţie, s-au constatat şi comunicat în dispecerat următoarele:

  • prăbuşirea parţială a unei aripi pe latura de nord-est a hotelului ;
  • 240 de turişti, s-au autoevacuat, iar din informaţiile primite de la personalul de serviciu, mai există persoane blocate în interiorul hotelului care nu au reușit să se autoevacueze;
  • cel puţin 8 persoane care s-au autoevacuat sunt  rănite, prezentând diverse traumatisme;
  • un grup de persoane se află la balcoanele camerelor de la etajul V, pe latura de nord (fațada principală a hotelului), blocate ca urmare a prăbuşirii casei scării și a altor elemente de construcție;
  • una dintre echipele de căutare – salvare anunţă la punctul de comandă operativ înaintat, că a identificat 3 persoane care  au fost surprinse de prăbuşirea unor elemente din structura casei scării, fiind grav rănite şi blocate sub dărâmături la nivelul etajului I.

Pe fondul unei acumulări de gaze, provenite de la avarierea instalaţiei de gaze naturale, se produce o deflagraţie, urmată de incendiu, în zona blocului alimentar;

După executarea recunoașterii în zona deflagraţiei au fost constatate următoarele:

  • incendiul se manifestă violent pe o suprafaţă de 150 mp şi ameninţă să se propage la spaţiile învecinate blocului alimentar şi la etajele superioare;
  • doi angajaţi ai hotelului care evacuau bunurile materiale, au fost surprinşi de suflul exploziei, fiind grav răniţi.

După evaluarea tuturor persoanelor și efectuarea triajului acestora au fost înregistrate următoarele victime:

  • 19 persoane rănite cu diverse leziuni;
  • 2 persoane decedate (strivite de dărâmături).

Numărul şi gravitatea cazurilor medicale depăşesc posibilităţile de transport şi asistenţă medicală de urgenţă existente la nivelul judeţului Vâlcea motiv pentru care se ordonă creșterea capacității de intervenție, prin punerea în aplicare a Planului Roșu de Intervenție.

Astfel comanda Detaşamentului de Pompieri Rm. Vâlcea, Drăgășani şi şefii gărzilor de intervenţie, primesc anunţul de intervenție, declanşează şi conduc operaţiunile pentru pregătirea şi desfăşurarea intervenţiei pentru descarcerarea, salvarea şi acordarea primului ajutor medical, concomitent cu asigurarea măsurilor specifice de prevenire și  stingere a incendiilor, descarcerare în zona accidentului, conform planurilor operative de intervenţie şi evoluţiei situaţiei operative în zona de acţiune.

După finalizarea aplicației se va face o analiză privind atingerea scopurilor urmărite, precum și deficiențe ce se vor constata, urmând să se stabilească un plan de măsuri privind remedierea acestora.

You May Also Like