Trei zile de PROTESTE în RÂMNICU VÂLCEA. Restricții rutiere în oraș

Sindicaliștii de la „Sodistul”, din cadrul CIECH Soda Vâlcea, au decis să iasă în stradă. Motivele sunt cunoscute, pentru că scandalul de la fosta companie USG ține de câteva săptămâni.

Pe scurt, conducerea CIECH a luat decizia de a face o reducere de personal de 20%, însemnând că aproape 100 de angajați vor pleca acasă. În aceste condiții, sindicaliștii spun că vor rămâne în companie circa 500 de angajați, iar cu personal atât de puțin va fi imposibil să funcționeze instalațiile în siguranță.

De cealaltă parte, patronatul a invocat reducerea de personal susținând că a crescut prețul aburului furnizat de CET Govora. Însă, zilele trecute acest motiv a căzut, pentru că s-a ajuns la o înțelegere cu privire la prețul aburului. Cu toate acestea, conducerea CIECH nu dă înapoi și continuă disponibilizările.

Ca urmare, Sindicatul „Sodistul” anunță trei zile de proteste în Râmnicu Vâlcea, în perioada 04 – 06 aprilie 2019, între orele 15.00 – 19.00.

În acest context, Primăria Râmnicului anunță că se impun anumite restricții în trafic pe toată perioada protestelor. Iată restricțiile: pe str. General Praporgescu – segmentul cuprins între intersecţiile cu str. Căpitan Mărăşanu şi bd. Tudor Vladimirescu traficul auto se restricţionează total. De asemenea, pentru plecarea autoturismelor din dotarea Consiliului Judeţean Vâlcea, precum şi cele ale salariaţilor acestei instituţii se schimbă temporar sensul de circulaţie de pe str. Căpitan Mărăşanu, pentru a se permite ieşirea în Calea lui Traian.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like