FOTO – ALUNECARE de TEREN la SLĂTIOARA. Persoane evacuate…

UPDATE: Informații de ultimă oră. Autoritățile locale au luat măsura evacuării a două persoane (C.E. – de 84 de ani și fiul acesteia, C.V – de 62 de ani). S-a deplasat un echipaj de pompieri militari pentru demararea operatiunilor de evacuare a bunurilor.

Din cauza precipitațiilor abundente din ultima perioadă, în județul Vâlcea au început să apară alunecări de teren. În această dimineață de joi, 31 ianuarie 2019, autoritățile au anunțat că platforma unui drum comunal din comuna Slătioara, zona „Coasta Corbului”, s-a rupt pur și simplu. Evenimentul a fost semnalat la ora 04.45, angajații primăriei mergând în zonă cu un buldoexcavator și un tractor pentru degajarea de zăpadă a unui traseu alternativ.

Alunecarea de teren s-a produs datorită infiltrărilor de apă, ducând la prăbușirea platformei drumului comunal ce face legătura intre comunele Slatioara și Vaideeni, pe o lungime de aproximativ 50 m. Este vorba despre un drum asfaltat cu o lățime a căii de rulare de aproximativ 4m. Sunt afectate de 50 gospodării (acces auto prin Slatioara sau numai spre Vaideeni).

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like