VACCINARE la VÂLCEA. Peste 5.200 de persoane vaccinate în cele 6 centre funcţionale

În cadrul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 din județul Vâlcea, demarată în data de 4.01.2021, au fost vaccinate până în prezent 5.227 persoane (atât din etapa I – personal medico-sanitar, cât și din etapa a II-a – persoane cu vârsta peste 65 ani, persoane cu afecțiuni cronice și personal din domenii de activitate esențiale).

Precizăm ca, la nivelul județului Vâlcea, cea de-a doua etapă a campaniei de vaccinare  a început pe data de 16.01.2021, momentan fiind operaţionale 6 centre de vaccinare comunitare:  două centre în municipiul Râmnicu Vâlcea (sala de sport a Liceului Tehnologic Forestier și sala de sport a Școlii Gimnaziale „Anton Pann”), un centru în municipiul Drăgășani (sala de sport a Liceului Tehnologic Brătianu), un centru în orașul Bălcești (sala de sport situată pe strada 1 Decembrie, nr. 39), un centru în orașul Brezoi (în cadrul Spitalului Orășenesc Brezoi) și un centru în orașul Horezu (sala de sport a Liceului „Constantin Brâncoveanu”).

You May Also Like