Vaccinează-te pe Transalpina și poți primi invitații la concertele de la Brezoi


În județul Vâlcea continuă campania de imunizare a populației. Autoritățile fac tot ce le stă în putință pentru ca vaccinarea contra COVID-19 să fie cât mai atractivă pentru cetățeni și, astfel, să revenim cât mai curând la normalitate. Tocmai de aceea, Prefectura Vâlcea și DSP Vâlcea s-au gândit să deschidă un centru de vaccinare de tip drive – through pe Transalpina, cea mai înaltă șosea din România. Centrul va fi deschis sâmbătă, 17 iulie a.c., iar acolo se vor putea vaccina toate persoanele, indiferent de localitatea de domiciliu, doar cu actul de identitate și fără o programare prealabilă.

Noutatea este că primii 50 de turiști care se vor vaccina vor primi invitații la concertul din 18 august susținut la Brezoi de artista de origine americană Beth Hart. Următorii vor primi invitații, la alegere, pentru concertele din data de 22-25 iulie, la Open Air Blues Festival Brezoi 3.5 RO Edition și în data de 31 iulie-1august, la Rucsacul cu cântece – Summer Camp Brezoi.

Centrul va funcționa în ziua de 17 iulie, a.c., în intervalul orar 1000 – 1800, în cadrul lui urmând să fie administrate serurile Pfizer și Johnson&Johnson. Cei care aleg să se imunizeze împotriva COVID-19 cu serul Pfizer se pot prezenta pentru rapel la orice centru de vaccinare din țară, în care se administrează acest tip de vaccin.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like