VÂLCEA. Amenzi de mii de lei pentru vâlcenii care nu au respectat carantina pe timpul nopții

De Crăciun, jandarmii vâlceni au fost la datorie pentru a veghea la liniștea și siguranța cetățenilor.

Deși, perioada sărbătorilor a trecut fără evenimente majore, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică, au fost cetățeni care nu au vrut să respecte restricțiile impuse de pandemia Coronavirus, motiv pentru care jandarmii vâlceni au acționat în consecință.

Astfel, în intervalul 25-27 decembrie, jandarmii au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 23.700 lei pentru pentru circulația persoanelor în intervalul orar 23.00-05.00, în locurile în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă și pentru lipsa purtării măștii de protecție.

Pentru evitarea acestor situații, Jandarmeria Vâlcea vă recomandă să respectați măsurile impuse de autorități și nu în ultimul rând, să vă gândiți la sănătatea dimneavoastră și a celor din jur.

You May Also Like