VÂLCEA – INCENDIU. O bătrână a fost transportată la spital cu arsuri pe 20% din suprafața corpului

O bătrână a fost transportată la spital după ce s-a ales cu arsuri grave pe mâni în timp ce încerca să stingă flăcările ce i-au cuprins gospodăria. Incendiul a avut loc sâmbătă, 27 iulie 2019, în jurul orei 16.36, în comuna Tetoiu. Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost chemați la fața locului, ei reușind să stingă flăcările. Din primele informații, se pare că proprietarul, în vârstă de 83 de ani, a folosit focul pentru igienizarea magaziei.

„Până la stingerea incendiului, au ars: un fânar, construit din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de circa  80 mp; o magazie, construit din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de aproximativ 16 mp.; circa 4 mc. lemne de foc; 1,5 mc cherestea și 8 t de fân. S-a reușit lichidarea focului până ca acesta să se propage la casele din apropiere

Din nefericire, proprietara, în vârstă de 79 de ani, a suferit arsuri de gradul I și II pe membrele stângi, reprezentând aproximativ 20 % din suprafața a corpului, în încercarea de stingere a incendiului până la sosirea echipajelor. Femeia, după acordarea primului ajutor, a fost transportată la spital de un echipaj SAJ. Din cauza incendiului au murit 50 de păsări.

Cauza probabilă, stabilită în urma cercetărilor preliminare, este  utilizarea focului fără respectarea regulilor de apărare împotriva incendiului” – precizează ISU Vâlcea. 

You May Also Like