VESTE BUNĂ! CJ Vâlcea cumpără containere modulare, pentru triaj epidemiologic, la Spitalului Județean Vâlcea

În plină stare de urgenţă cauzată de noul coronavirus, orice măsură luată pentru împiedicarea răspândirii acestui virus periculos este binevenită şi ne dă speranţe că totul va fi bine. După ce s-au alocat bani pentru achiziţionarea aparatului de testare a COVID-19, conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea a luat decizia da a cumpăra containere modulare pentru triaj epidemiologic la SJU Vâlcea.

„În vederea evitării răspândirii noului coronavirus, ca o măsură suplimentară față de cele luate până acum, președintele Constantin Rădulescu a solicitat conducerii Spitalului Județean de Urgență Vâlcea să transmită Consiliului Județean Vâlcea o notă de fundamentare, privind necesitatea și oportunitatea achiziționării a patru containere, cu dimensiunea 6×4,8 m, dotate cu baie proprie.

Acestea urmează a fi folosite la trierea și izolarea suspecților de Covid-19, cu simptomatologie specifică, în așteptarea rezultatului testului Real Time PCR. Se realizează astfel un triaj epidemiologic al pacienților ce se prezintă la UPU, triaj extrem de necesar în vederea protejării celorlalți pacienți ai acestei unități medicale” – precizează CJ Vâlcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like