VIDEO: Consilierul primarului Râmnicului, „dărâmat” de oboseală. A adormit pe scaun la întâlnirea cu diplomații

Să fie vârsta? Să fie muncă grea la Primăria Râmnicu Vâlcea? Să fie oare plictiseală? Nu știm exact, însă cert este că Pendiuc Tudor – consilierul personal al primarului municipiului Gutău – a făcut o figură de neuitat la vizita diplomaților români de la Râmnicu Vâlcea. Omul a fost surprins dormint pur și simplu pe scaun, chiar în timpul discursurilor. Lumina slabă din sala Teatrului Anton Pann l-a ținut departe de ochii multor invitați, mai ales că s-a așezat strategic în partea din spate a sălii, însă au fost și persoane din apropierea sa care au observat cum cocăia pe scaun și, din când în când, îi cadea capul din mâna cu care-l sprijinea. Mai deschidea ochii din când în când, atunci când se aplauda sau cineva vorbea cu voce mai ridicată.

Pendiuc nu este de condamnat însă, pentru că omul are o vârstă, a muncit toată viața din greu, iar acum probabil că ar fi trebuit să se bucure de pensie. Experiența sa administrativă a fost considerată necesară la Râmnicu Vâlcea, motiv pentru care, dacă din când în când mai ațipește în timpul orelor de program, poate fi scuzat.

N-ar fi rău însă ca astfel de oameni cu experiență să mai țină și câte un tânăr prin preajma lui, să-i împărtășească din cunoștințele aculmulate în atâția amar de ani de muncă și poate, la un moment dat, să-i predea ștafeta. E o idee!

PS.: Din păcate, lumina slabă din sală nu ne-a permis să-l prindem pe Pendiuc în toată „splendoarea” lui, însă vă asigurăm că momentul a fost unul hilar.

 

You May Also Like