VIDEO. Jurnalista Nicoleta Ene vă așteaptă la „Ziua Recoltei” cu bunătăți făcute de mâinile sale

Pune pasiune în tot ceea ce face, atât în meseria de jurnalist, cât și în prepararea bunătăților din cămara sa, bunătăți cu care an de an vine la Ziua Recoltei din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea. Nicoleta Ene (corespondent la Europa FM și România TV) reușește de fiecare dată să dea o notă de autenticitate celui mai așteptat târg al toamnei din orașul nostru.

Preparatele sale, făcute după rețete învățate de la mama sa, sunt apreciate de sute de vâlceni care caută gustul de altădată. Și anul acesta o puteți găsi pe Nico la standul ei special împodobit cu mici detalii care fac diferența. Ca de fiecare dată, colega noastră o să vă întâmpine într-un costum popular autentic, cu zâmbetul pe buze și cu bunătățile sale ce au un gust divin.

”Zilele Recoltei” sunt organizate de Primăria Râmnicu Vâlcea și vor avea loc în zilele de 5 şi 6 octombrie în Scuarul Mircea cel Bătrân.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like