Zeci de persoane din Vâlcea își vor petrece iarna în containere

37 de containere sau construcții ușoare din elemente modulate, așa cum li se spune în termeni tehnici, au fost repartizate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea unor familii din județ care și-au pierdut casele în urma calamităților naturale sau care au o situație materială extrem de grea și nu au unde să locuiască. Cel mai probabil, aceste familii își vor petrece iarna în containere. Mulți și le-au adaptat, îmbunătățindu-le cu sisteme de încălzire, însă tot nu se compară cu o casă normală.

Așadar, cele 37 de construcții ușoare au fost repartizate astfel: 1 în municipiul Râmnicu Vâlcea; 5 în comuna Alunu; 1 în comuna Laloşu; 2 în oraşul Berbeşti; 3 în comuna Şuşani; 3 în comuna Prundeni; 1 în comuna Stroeşti; 1 în comuna Lăpuşata; 19 în comuna Vaideeni; 1 în comuna Goleşti.

La ultima ședință a Comitetului pentru Situații de Urgență Vâlcea s-a aprobat prelungirea cu 12 luni a contractului de închiriere a containerelor pentru trei familii din Alunu și Prundeni. ​​

foto ilustrativ

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like