ACCIDENT. Trei CADRE DIDACTICE din VÂLCEA au fost RĂNITE. Vezi cine sunt!

Trei cadre didactice din Vâlcea au fost implicate într-un accident rutier în după – amiaza zilei de miercuri, 20 septembrie 2017, în jurul orei 17.20. Roxana Romcescu – profesoară de Engleză, Anca Truşcă – profesoară de Limba română şi Andreea Apostolescu – profesoară de Engleză – tocmai ce plecaseră de la şcoala unde predau, adică de la Liceul Constantin Brâncoveanu din Horezu, acolo unde două dintre ele sunt titulare, iar una suplinitoare. În fiecare zi, cele trei cadre didactice fac naveta la Râmnicu Vâlcea, acolo unde locuiesc, iar azi nu au făcut excepţie de la regulă.

Numai că, din păcate, pe drum au avut parte de un eveniment nefericit. Totul s-a întâmplat pe DN 67, pe raza comunei Buneşti. Maşina în care se aflau a derapat pe un carosabil umed, şoferiţa de 32 de ani a pierdut controlul volanului, izbindu-se violent de un stâlp de beton de pe marginea drumului. Din păcate, cele trei profesoare au fost rănite, ele fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Directorul liceului din Horezu, Aron Vladu, ne-a declarat că a luat legătura cu familiile celor trei profesoare, iar, din câte a aflat, ele sunt în afara oricărui pericol. „Am aflat despre accident cam la un sfer de oră după ce a avut loc, soţul uneia dintre colege anunţându-mă prin telefon. Ştiu că sunt la investigaţii medicale la spital, dar sunt în afara oricărui pericol. Am înţeles că una dintre ele ar avea o coasta ruptă. Slavă Domnului că nu a fost un accident mai grav” – ne-a declarat directorul Liceului Constantin Brâncoveanu din Horezu.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like