ACŢIUNI ale POLIŢIEI VÂLCEA. 500 de persoane legitimate, 59 de firme verificate, 13 amenzi şi 6 avertismente

În ultimele zile, polițiștii vâlceni au continuat seria acţiunilor din judeţ, alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice. Scopul forţelor de ordine este acela de a preveni răspândirea COVID-19, verificând astfel dacă vâlcenii respectă măsurile impuse în această perioadă de stare de alertă în zonele aglomerate din județ.

Ca urmare, în cadrul acestor acțiuni au fost legitimate aproximativ 500 de persoane și au fost verificate 59 de societăți comerciale. Au fost aplicate șase avertismente și 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.500 de lei. 

„Având în vedere creșterea numărului de îmbolnăviri în județ, facem apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate și să respecte cu rigulozitate măsurile de protecție sanitară și pe cele de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate, dar și pe toți cei din jur.

Conștientizarea pericolului determinat de infectarea cu noul coronavirus, precum și  îndemnarea în mod respectos a terțelor persoane să respecte măsurile de protecție reprezintă elemente importante în gestionarea eficientă a acestei crize sanitare” – precizează autorităţile vâlcene.

You May Also Like