Amenzi și lemne confiscate în urma controalelor la agenți economici din Vâlcea

Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea- Serviciului Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu delegați din partea Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea au organizat şi desfășurat, zilele trecute, activități pentru prevenirea și combaterea ilegalităților îndreptate împotriva fondului forestier național privind tăierea, transportul, deținerea, prelucrarea și comercializarea materialelor lemnoase pe întreg județul Vâlcea. 

În cadrul acțiunii au fost verificați mai mulți agenți economici care desfășoară activități de comercializare/depozitare/ exploatare a materialelor lemnoase, precum și un ocol silvic de regim, fiind constate încălcări ale prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, context în care au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în cuantum de 29.000 lei.    

De asemenea, a fost dispusă confiscarea cantităţii totale de 52,56 m3 materiale lemnoase, în valoare de 11.310 lei.

foto arhivă

You May Also Like