Bărbat de 71 de ani prins conducând beat pe un bulevard din Râmnicu Vâlcea

Duminică, 24 iulie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au identificat în trafic un bărbat, în vârstă de 71 de ani, din județul Ilfov, în timp ce conducea un autovehicul pe bulevardul Tudor Vladimirescu din Râmnicu Vâlcea, sub influența alcoolului.

Întrucât, conducătorul auto emana halenă alcooolică, polițiștii i-au solicitat să fie testat cu aparatul etilotest, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 1,21 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

Persoana în cauză a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în organism.

A fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

You May Also Like