În perioada 13-15 septembrie 2024, la Râmnicu Vâlcea, Scuarul Mircea Cel Bătrân din centrul municipiului va găzdui evenimentul intitulat „Zilele Prevenirii Dezastrelor”, organizat de Asociația Energia Inteligentă. Cu acest prilej, persoanele interesate vor primi sfaturi despre cum trebuie să acționeze pentru a limita efectele negative ale dezastrelor si care sunt cele mai eficiente tehnici de prim ajutor.
„În cazul producerii unor dezastre, accidente sau dispariții de persoane, diferența dintre viață și moarte o poate face modul în care reacționăm în primele minute. Te vor îndruma specialiștii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vâlcea, asociațiile Clubul Câinilor Utilitari și Câini salvare București cu demonstrații de dresaj a câinilor de căutare-salvare și Academia Titi Aur cu simulatoarele de răsturnare și impact în accident rutier, pentru a afla care este procedura corectă de abordare a unei astfel de situații. Fii pregătit să salvezi viața ta și a celor dragi! «Zilele Prevenirii Dezastrelor» este un eveniment recomandat de Primăria Râmnicu Vâlcea”, au anunțat organizatorii.