Cinci infracțiuni într-o zi pe șoselele din Vâlcea…

Cinci inconștienți au fost depistați ieri, 8 octombrie 2022, comițând infracțiuni pe șoselele din Vâlcea. Fie că s-au urcat beți la volan, fără permis sau conduceau un vehicul cu numere false, toți cei cinci indivizi vor răspunde in fața magistraților pentru faptele lor.

Acțiunile polițiștilor pe principalele artere ale județului Vâlcea se înmulțesc, iar acest lucru a devenit evident în ultima perioadă. Cu toate acestea, încă mai sunt persoane care cred ca pot scăpa basma curată după ce comit infracțiuni în trafic.

Ieri, 8 octombrie 2022, tot parcursul zilei au fost controlate peste 250 de autovehicule și au fost efectuate peste 40 de testări cu aparatul etilotest, în vederea depistării conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului.

De asemenea, au fost aplicate 194 de sancțiuni contravenționale, 71 dintre acestea pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 5 pentru alcool, 3 pentru depășire neregulamentară, 10 pentru indisciplina bicicliștilor și 105 pentru alte abateri. Valoarea sancțiunilor s-a ridicat la aproximativ 51.355 de lei.

În urma abaterilor constatate, au fost reținute 15 permise de conducere și au fost retrase 7 certificate de înmatriculare. 

Totodată au fost constatate și 5 infracțiuni la regimul rutier ( 1 pentru conducerea unui vehicul cu numere false, 2 pentru conducerea unui autovehicul fără permis și 2 pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice).

You May Also Like