Clujeni reţinuţi la Râmnicu Vâlcea. Jaf sub pretextul unei dezinsecţii

Atenţie pe cine primiţi în casă. Doi râmniceni, soţ şi soţie, au fost jefuiţi de invidizi care au intrat în locuinţa lor de pe strada Republicii din Râmnicu Vâlcea, sub pretextul efectuării dezinsecției în apartament. Ulterior, victimele au constatat că li s-a sustras suma de 3.300 de lei, ei sunând imediat la Poliţia Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Incidentul a avut loc în data de 11 iunie 2020, însă ofiţerii de investigaţii criminale au reuşit să identifice suspecţii abia ieri, 22 iulie 2020. Bănuiţii sunt doi bărbaţi din judeţul Cluj, care au şi fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Ulterior însă, procurorul de caz al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea i-a lăsat în libertate, dispunând luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de cei doi bărbați.

„În urma investigațiilor efectuate, polițiștii i-au depistat pe cei doi bărbați, cu vârstele de 50 de ani, respectiv 26 de ani, ambii din comuna Bonțida, județul Cluj.

Aceștia au fost conduși pentru audieri la sediul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea” – precizează IPJ Vâlcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like