FOTO. O femeie din Râmnicu Vâlcea a fost la un pas de a-și incendia locuința după ce a uitat o oală pe foc

La un pas de tragedie a fost o femeie de 68 de ani, din Râmnicu Vâlcea, după ce a uitat o oală pe aragaz.

Un apel pe 112 anunța aseară, 9 aprilie 2022, în jurul orei 19.30, un incendiu într-un apartament situat într-un bloc pe strada Calea lui Traian din municipiul Râmnicu Vâlcea. Pompierii de la ISU Vâlcea s-au deplasat de urgență la fața locului, constatând că femeia de 68 de ani a uitat oala pe aragaz, fumul degajat punându-i în alertă pe vecini.

“B.E., de sex feminin, 68 de ani din municipiul Rm. Valcea, a fost salvată din locuinta, fiind în pericol de intoxicare cu CO din cauza unei oale uitate pe aragaz. La fața locului au fost trimise o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD, autospecială de descarcerare și autoplatformă de lucru la înălțime. Persoana nu a răspuns apelurilor din exterior, motiv pentru care s-a pătruns în interiorul apartamentului prin exterior cu ajutorul autoplatformei de lucru la înălțime. S-a identificat sursa emisiei de fum, fiind gasita o oala uitata pe aragaz, iar proprietara era constienta, cooperanta, posibil intoxicată cu substanțe etilice” – precizează ISU Vâlcea.

După ce a primit îngrijiri medicale la fața locului, femeia a refuzat transportul la spital.


You May Also Like