FOTO. ACCIDENT cu șase victime la TOMȘANI, pe DN 67. Printre răniți sunt și doi copii…

Accident rutier pe DN 67, în localitate Tomsani, anunță ISU Vâlcea. Din opt persoane ce se aflau în cele trei autoturisme implicate, șase au fost rănite. Printre victime se află și doi copii. Accidentul a avut loc în urmă cu puțin timp, traficul fiind blocat total în zonă. La fața locului au fost trimis trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vâlcea, dar și un echipaj SMURD, care vor transporta răniții la spital.

“Sosite la fata locului, echipajele operative au constatat ca nu sunt persoane încarcerate, iar în accident au fost implicate 8 persoane (6 adulți și 2 copii). În urma evenimentului rutier au rezultat 6 victime (4 adulți și 2 copii), care au fost preluate și transportate la spital de echipajele medicale. Două victime (un adult și un minor) vor fi transportate la UPU Vâlcea, iar 3 adulți și un minor sunt transportați la Spitalul Horezu. Toate victimele sunt conștient si cooperante. Traficul pe DN 67 este blocat total. Sunt scurgeri de combustibil, iar dupa efectuarea masuratorilor se va spala carosabilului. Au fost instiintati si reprezentantii de la Drumuri Nationale.
Echipajul de stingere aflat la fata locului asigura masuri de prevenire si stingere a incendiilor” – precizează ISU Vâlcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like