UPDATE/FOTO. ACCIDENT de MUNCĂ la ETA Râmnicu Vâlcea. Un bărbat a murit prins între vehicule

UPDATE 2: Potrivit unor surse, șoferul automacaralei care făcea manevre de mers înapoi nu este încadrat la ETA pe un post de șofer, ci pe funcția de tehnician stație. Acesta se pare că nu avea ce căuta la volan, însă ar fi fost pus frecvent să mute vehicule în curte.

UPDATE: În momentul producerii accidentului, victima efectua operațiunile premergătoare tractării unui autovehicul. Din păcate, cadrele medicale au declarat decesul bărbatului. Polițiștii și inspectorii ITM au declanșat o anchetă.

Un muncitor al ETA Râmnicu Vâlcea este în aceste momente resuscitat de către echipajele medicale de la Ambulanță. Omul a suferit un accident de muncă în curtea unității. Din primele informații, bărbatul în vârstă de 53 de ani a fost prins între o macara și un camion, unul dintre autovehicule fiind în mișcare, iar șoferul făcând manevre de mers înapoi.

vom reveni!

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like