FOTO. ACCIDENT GRAV la BUDEȘTI. Două TIR-uri și o mașină implicate…

UPDATE. Potrivit IPJ Vâlcea, conducătorul unui autotren, cetățean bulgar, în timp ce se deplasa pe pe direcția Pitești – Râmnicu Vâlcea, într-o curbă la dreapta nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, respectiv carosabil umed, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism și un autotren, ce circulau regulamentar pe sensul Râmnicu Vâlcea – Pitești. Conducătorul auto bulgar ar fi cel rănit grav. Test alcool negativ, mai puțin la cetățeanul bulgar, nu a putut fi testat se vor recolta probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Accident rutier între două autotrenuri și un autoturism pe DN 7, la Budești, în zona Capul Dealului.
ISU Vâlcea anunță că se intervine cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și 3 ambulanțe SAJ.

Patru persoane sunt implicate, un șofer fiind prins între fiarele mașinii. În autoturism sunt doua femei cărora li se acordă asistență medicală.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like