FOTO. ACCIDENT GRAV noaptea trecută între VÂLCEA și SIBIU. Vâlcean rănit!

Noaptea trecută, 7 august 2021, în jurul orei 02:42, un accident rutier grav a avut loc pe DN 7, în afara localității Tălmaciu, între Vâlcea și Sibiu. Au fost s-implicate două vehicule, respectiv un autoturism condus, de un bărbat în vârstă de 33 de ani din Rîu Vadului, și un ansamblu TIR, condus de un bărbat din Argeș, în vârstă de 47 de ani.

Potrivit IPJ Sibiu, cele două autovehicule erau conduse din sensuri opuse. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, în cazul conducătorului autoturismului, respectiv a bărbatului de 33 de ani, rezultatul indicat de aparatul etilotest fiind de 0.50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, polițiștii rutieri au constatat că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul.

Două persoane au fost rănite în urma accidentului, mai exact șoferul de 33 de ani și pasagerul aflat pe locul din dreapta față, din aceeași mașină. Acesta din urmă este un vâlcean de 45 de ani, din comuna Câineni, județul Vâlcea.

În acest caz, s-au întocmit actele premergătoare cercetării penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.

You May Also Like