FOTO. ACCIDENT la CĂLIMĂNEȘTI. Victimele au fost transportate la spital

UPDATE 20.35: Circulația a fost reluată pe ambele sensuri în zona unde s-a produs accidentul rutier.

Două persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Vâlcea după ce au fost rănite într-un accident rutier ce s-a petrecut în urmă cu puțin timp pe DN 7, la Călimănești, la km. 187 + 200 m, în zona Seaca. Impactul a fost între un autoturism și un autotren, însă polițiștii de circulație care au ajuns la fața locului au constatat că implicat a fost și un alt treilea vehicul. Potrivit IPJ Vâlcea, șoferul unui autoturism, care circula pe sensul Vâlcea – Sibiu, ar fi efectuat o manevra de depășire, iar conducătorul auto din autoturismul care venea din sens opus, ca să evite impactul, a frânat, fiind lovit din spate de un autocamion și proiectat în afara părții carosabile. 2 persoane rănite.

Așa cum spuneam, în urma impactului, două persoane au fost rănite. Traficul în zonă se desfășoară alternativ, prin dirijare.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like