FOTO. ACCIDENT la VOINEASA. A căzut cu ATV-ul în râpă. Elicopterul SMURD, chemat la fața locului

UPDATE: Din câte am reușit să aflăm, bărbatul implicat în accidentul de la Voineasa se afla căzut în râpă încă de aseară. Din câte se pare, omul este voluntar în cadrul Serviciului de Voluntariat pentru Situații de Urgență al Primăriei Voineasa, iar aseară a plecat cu ATV-ul să ajute la stingerea unui incendiu la o anexă. Din păcate, el a căzut cu ATV-ul în râpă și, deși soția sa a sunat disperată toată noaptea, abia de dimineață a fost găsit. La salvarea lui au contribuit pompierii, jandarmii, angajați ai Ocolului Silvic. Întreaga operațiune a fost coordonată de jandarmul montan, până la venirea elicopterului. Ultimii la fața locului au ajuns, surprinzător, salvamontiștii.

Jandarmii montani, polițiștii, salvamontiștii și echipajele SMURD și SAJ Vâlcea au intervenit azi, 13 august 2021, în jurul prânzului, la Voineasa, acolo unde un bărbat de 42 ani, supraponderal, s-a rasturnat cu un ATV într-o râpă. Accidentul a avut loc în zona montana Chica Lupului, din stațiunea Voineasa. Bărbatul a fost rănit grav, fiind solicitat elicopterul SMURD pentru transportarea lui la spital în cel mai scurt timp.

“Pentru extracția acestuia și acordarea îngrijirilor medicale, la fata locului au intervenit SMURD Brezoi, SAJ cu două ambulanțe din care una cu medic, elicopteril SMURD Mures, autorități locale și personal salvamont. Persoana a fost predată semiconștientă, cu un traumatism toracic și TCC. A fost stabilizat de echipajul de pe elicopter care-l va transporta la UPU Sibiu” – precizează ISU Vâlcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like