FOTO. ACCIDENT MORTAL la FRÂNCEȘTI. S-au răsturnat cu tractorul în pădure

În urmă cu puțin timp, un accident cumplit a avut loc în comuna Frâncești, sat Coșani. Un tractor s-a răsturnat în pădure, două persoane fiind implicate. Din păcate, un bărbat în vârstă de 35 de ani a decedat. Cealaltă victimă este conștientă și cooperantă, urmând a fi transportată la spital.

“Pompieii militari intervin cu o ambulantă SMURD, o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, iar SAJ cu o ambulanță. Sunt două victime la Frâncești, una este conștientă cooperantă. Din nefericire, pentru bărbatul în stop cardio-respirator a fost declarat decesul de către cadrul medical de pe ambulanța SAJ” – precizează ISU Vâlcea.

ATENȚIE, imagini care vă pot afecta emoțional!

You May Also Like