FOTO. ACCIDENT pe MUNTELE COZIA. Şofer beat. Trei copii răniţi!

S-a urcat la volan într-o stare avansată de ebrietate, având trei copii în maşină, şi a provocat un accident rutier ce putea avea urmări tragice. Este vorba despre un bărbat de 29 de ani, din Călimăneşti, care seara trecută, în jurul orei 19.30, a sunat la 112 şi a anunţat evenimentul rutier. Totul s-a întâmplat pe Muntele Cozia, în zona Mocirle, în apropiere de Vârful Cozia.

Poliţiştii din Călimăneşti care au ajuns la fata locului au constatat că şoferul, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 703 N, drum neasfaltat, la km 9+700 m, nu ar fi adaptat viteza de deplasare într-o curbă la dreapta, pierzând controlul direcţiei şi răsturnându-se în afara drumului la o diferenţă de nivel de circa 3 metri.

Şoferul nu mai era însă la faţa locului în momentul în care poliţiştii au ajuns acolo. De asemenea, soţia lui, fiind anunţată de eveniment, s-a dus acolo cu o altă maşină şi a luat copiii ce acuzau dureri, plecând cu ei în întâmpinarea ambulanţei.

“Conducătorul auto nu a fost identificat la locul producerii evenimentului, acesta plecând spre domiciliu, fiind identificat de polițiștii Serviciului Rutier şi condus la sediul Politie Oraşului Călimăneşti.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării a două probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, iar în cauză au fost întocmite acte premergătoare urmăririi penale pentru săvârşirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, părăsirea locului accidentului şi vătămare corporală din culpă.

Cei trei copii cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani au fost preluaţi de ambulanta şi transportaţi la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale” – precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea.

loading...

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like