FOTO: Autoturism Audi A7 furat din Râmnicu Vâlcea. Hoţul a fost prins azi

În noaptea de 13 spre 14 februarie 2018, un autoturism Audi A7 a fost furat dintr-o parcare din Râmnicu Vâlcea. Când a observat dispariţia maşinii sale, proprietarul a sunat la Poliţia municipiului Râmnicu Vâlcea, iar ulterior a cerut şi ajutorul prietenilor săi de pe site-ul de socializare Facebook.

A început o anchetă a poliţiştilor din cadrul Seviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Vâlcea, care au urmărit toate pistele şi au consultat camerele de supraveghere din municipiu, iar după o săptămână ei au reuşit să identifice autoturismul.

Marţi, 20 februarie 2018, în jurul prânzului, poliţiştii au depistat autoturismul Audi A7 în trafic, pe strada Aleea Melodiei din cartierul Nord al municipiului Râmnicu Vâlcea. Potrivit unor surse, hoţul se afla la volan şi nu avea permis de conducere, el schimbând numerele de înmatriculare ale maşinii cu numere roşii de Braşov.

Suspectul R.C., de 29 de ani, din Râmnicu Vâlcea, a fost dus la audieri şi se pare că va fi reţinut pentru 24 de ore, urmând ca procurorul de caz să decidă ce măsură va fi luată împortiva lui sau dacă îl va prezenta instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like