FOTO. Cinci vâlceni, implicați într-un ACCIDENT GRAV în ARGEȘ. Au căzut cu mașina în prăpastie!


UPDATE: Din păcate, noaptea trecută, conducătorul auto de 48 de ani, din localitatea Câineni, judetul Vâlcea, a murit. Totodată, în urma investigațiilor medicale, doi dintre ocupanți (bărbatul de 72 de ani, din Vlădești, ocupant al locului dreapta față și femeia de 47 de ani, din Rm. Vâlcea, pasageră spate), au fost diagnosticați cu fractură membru inferior, iar celelalte două femei de pe bancheta spate (femeie de 69 de ani, din Vlădești și femeie de 42 de ani, din Mihăești, judetul Vâlcea), au suferit contuzii și alte traumatisme.

Accident grav în această seară pe DN7, pe raza localități argeșene Cotmeana. Un autoturism, în care se aflau cinci persoane, a părăsit partea carosabila, într-o zonă cu pantă pronunțată și diferență de nivel.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 48 de ani, din Câineni, judetul Vâlcea, care conducea un autoturism pe DN 7, pe raza localității Cotmeana, din direcția Pitești spre Rm. Vâlcea, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, în condiții ce urmează a fi stabilite prin cercetări, intrând în coliziune cu un parapet de protecție din beton și cu glisiera metalică de protecție, după care a părăsit partea carosabilă, căzând la o diferență de nivel de circa 10-12 metri.
Toți cei cinci ocupanți ai autoturismului au fost transportați la spital, pentru investigații și îngrijiri medicale (conducător auto de 48 de ani, din Câineni, judetul Vâlcea; pasager dreapta față, bărbat de 72 de ani, din comuna Vlădești, jud. Vâlcea; pasagere spate: femeie de 69 de ani, din Vlădești, jud. Vâlcea, femeie de 47 de ani, din municipiul Rm. Vâlcea și femeie de 25 de ani, din comuna Budești, judetul Vâlcea).
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, conform art. 196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like