FOTO – Două ACCIDENTE în această dimineață pe DN 7, în VÂLCEA

Două accidente de circulație au avut loc în această dimineață de joi, 22 decembrie 2022, la doar câteva minute distanță unul de celălalt. S-a întâmplat pe DN 7, pe raza județului Vâlcea. Din fericire, nu au rezultat victime, în ambele cazuri fiind vorba doar de pagube materiale.

Primul eveniment rutier a avut loc în jurul orei 06:14, în zona Cârligu Mic de pe raza localității Călimănești. Potrivit IPJ Vâlcea, din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că, un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, din cauze care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un al autoturism care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului nu au rezultat victime. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Cel de-al doilea accident a avut loc după doar 4 minute, tot la Călimănești, însă în zona Căciulata. Din primele verificări efectuate de polițiștii s-a constatat faptul că, un bărbat în timp ce conducea un vehicul încărcat cu pahare pe Drumul Național 7, din direcția Râmnicu Vâlcea-Sibiu, pe raza localității Căciulata, din cauze care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, s-a răsturnat pe partea carosabilă. În urma impactului nu au rezultat victime . Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like