FOTO: HOȚI prinși în FLAGRANT în zona Spitalului Nr. 2 din RÂMNICU VÂLCEA

În ultima perioadă, automatele de cafea de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea au fost jefuite de mai multe ori. Mulți dintre infractori au fost prinși, însă acum au început să vină hoți și de prin alte județe atrași de mărunțișul din automatele de cafea.

Zilele trecute, polițiștii locali din cadrul Poliției Locale Râmnicu Vâlcea au prins in flagrant cinci persoane care încercau să spargă încuietoarea unui automat de cafea ce se află în zona Spitalului Nr. 2 din Râmnicu Vâlcea. Doi dintre hoți au reușit să fugă, însă trei indivizi au fost imobilizați, duși la sediu și predați polițiștilor din cadrul IPJ Vâlcea.

“Echipajul Poliţiei Locale care patrula pe bd. Nicolae Bălcescu a observat un grup suspect de 5 persoane care staţiona lângă automatul de cafea din faţa Magazinului Annabella din vecinătatea Spitalului Judeţean nr. 2.
La momentul coborârii polițiștilor locali din maşină pentru legitimare, persoanele surprinse au încercat să se sustragă, două dintre ele reuşind să fugă. Ceilalţi trei bărbaţi au fost imobilizați şi apoi identificaţi, constatându-se că au domiciliul în judeţul Arad şi sunt în vârstă de 17, 24 şi 42 de ani.
În momentul verificarii zonei a fost observat ca încuietoarea automatului de cafea era forţată. Suspecţii de furt se deplasau cu un autoturism Audi A6 cu număr de înatriculare străin, în maşină fiind găsite o sumă importanta de bani în bancnote de 1 şi 5 lei, o pungă cu monede de 10 şi 50 de bani, precum şi mai multe instrumente ce erau utilizate la spargerea automatelor de cafea. Cei trei au fost predaţi către Poliţia Română în vederea continuării cercetărilor” – se arată într-un comunicat al Poliției Locale.

You May Also Like