FOTO. Pompierii din Vâlcea au intervenit pentru stingerea flăcărilor la un adăpost de animale

În această dimineață de miercuri, 21 septembrie 2022, în juril orei 06.30, pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la un adăpost de animale, în localitatea Vulturești, sat Vulturești, județul Olt. La fața locului au fost trimiși pompierii militari din cadrul Detașamentului Drăgășani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. 

Până la stingerea flăcărilor, au ars suprastructura din lemn a fânarului, pe o suprafață de aproximativ 60 de mp. Și o magazie folosită pentru depozitarea bunurilor de uz gospodăresc. După aproximativ o oră de la sosirea echipajelor la locul intervenției, incendiul a fost lichidat, înainte ca flăcările să se propage și la alte bunuri situate în apropiere. 

Cercetările preliminare, efectuate la fața locului, arată că flăcările s-ar fi declanșat în urma folosirii unei surse de aprindere în interiorul magaziei, fără respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor.

You May Also Like