FOTO – RAZIE a SPR VÂLCEA. Sute de sancțiuni, dosare penale și permise reținute…

Serviciul Poliției Rutiere (SPR) Vâlcea a intensificat acțiunile pe șoselele din Vâlcea, polițiștii rutieri fiind deciși să nu mai lase niciun șofer indisciplinat nepedepsit. În perioada 2 – 8 septembrie 2019, agenții de circulație au făcut „prăpăd” în județ, sancționând și cea mai mică abatere, scopul lor fiind acela de a responsabiliza conducătorii auto astfel încât să diminueze numărul accidentelor rutiere. Vitezomanii, consumatorii de alcool și cei care comit contravenții sau infracțiuni în trafic au fost aspru pedepsiți.

„Au fost constatate 6 infracțiuni, dintre care 4 pentru consum de alcool, 1 pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat și 1 pentru conducerea unui autoturism fără permis. 

De asemenea, polițiștii au aplicat 491 de sancțiuni contravenționale, dintre care 468 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Dintre acestea, 153 au fost pentru viteză excesivă, 30 pentru depășiri neregulamentare și 308 pentru alte abateri.

Au fost reținute 59 de permise de conducere, dintre care 17 pentru depășirea limitei legale de viteză cu peste 50 de km/h, 30 pentru efectuarea de depășiri neregulamentare, 11 pentru consum de alcool și 1 permis de conducere pentru neacordare prioritate pietoni.

Totodată, polițiștii au retras 28 certificate de înmatriculare” – precizează Poliție Rutieră Vâlcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like