FOTO. TIR răsturnat la CĂLIMĂNEȘTI. Șoferul a sărit din cabină în mers pentru a se salva!

UPDATE. Șoferul are 30 de ani și este cetățean bulgar. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

S-a salvat în ultima clipă, sărind din cabina autocamionului pe care-l conducea pe DN 7 CC, pe centura Călimăneștiului, pe sensul Râmnicu Vâlcea – Sibiu. Este vorba despre șoferul unui TIR, care și-a dat seama în mers că i s-au blocat frânele. Deși a încercat să redreseze autocamionul, conducătorul auto a pierdut controlul volanului în cele din urmă, a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat peste un podeț.

Așa cum spuneam, șoferul a reușit să sară în ultima clipă din cabină și să se salveze.

Circulația în zonă se desfășoară normal, TIR-ul fiind în afara părții carosabile. În zonă, în urma accidentului, au fost degradate bordurile podului, iar parapetul e distrus pe circa 24 de metri.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like