FOTO/VÂLCEA. Drogat, a accidentat mortal o persoană și a fugit de la locul faptei

           
Un bărbat accidentat mortal a fost abandonat într-o baltă de sânge în plină stradă, șoferul vinovat fugind de la locul faptei. Incidentul a avut loc aseară, în jurul orei 21.40, pe raza comunei Șușani, județul Vâlcea.

Victima a fost observată de cetățeni, care au sunat imediat la Poliția municipiului Drăgășani și au anunțat evenimentul rutier. Oamenii legii s-au pus imediat în mișcare și, în scurt timp, au reușit să identifice șoferul vinovat. Este vorba despre un tânăr de 19 ani, care se urcase drogat la volan.

“Din primele verificări efectuate, s-a constatat faptul că persoana în cauză a fost acroșată de un autoturism în timp ce se afla pe partea carosabilă, pe DJ 677, în comuna Șușani, conducătorul auto părăsind locul accidentului.

Victima era un bărbat de 67 de ani, din comuna Șusani, personalul medical prezent la fața loculuideclarând decesul acestuia.

În urma investigațiilor efectuate de către polițiști, a fost identificat autoturismul implicat în evenimentul rutier, care era condus de un tânăr de 19 ani, din localitatea Șușani, județul Vâlcea.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, dar și cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la AMP și MDMA, motiv pentru care a fost condus la spital, pentru recoltarea de mostre de sânge în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în organism.

În cauză, a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe” – transmite IPJ Vâlcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like