FOTO – VIDEO: Două ACCIDENTE pe DN 7. Unul în Bujoreni şi altul în Râmnicu Vâlcea

Traficul se desfăşoară îngreunat pe DN 7, atât în localiatea Bujoreni, cât şi pe centura ocolitoare a municipiului Râmnicu Vâlcea, acolo unde, în urmă cu puţin timp, au avut loc două accidente rutiere.

Din primele informaţii, la Bujoreni s-a întâmplat chiar în curba periculoasă din zona primăriei, la kilometrul 181. Un autocamion cu remorcă a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un autoturism marca SEAT. O persoană din maşină a fost rănită.

Cel de-al doilea accident a avut loc, aşa cum spuneam, pe centura ocolitoare a Râmnicului, chiar în zona barajului Nord. Din câte se pare, un autoturism marca Skoda a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un tir. Şoferul maşinii a suferit răni uşoare, nefiind necesar transportul lui la spital.

Imaginile din articol sunt de la accidentul din localitatea Bujoreni.

 

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like