HOŢI de LEMNE din OLT, prinşi în VÂLCEA

Doi bărbaţi din judeţul Olt au fost prinşi pe raza judeţului Vâlcea transportând lemne cu căruţele, ei neputând să dovedească de unde provine materialul lemnos. Poliţiştii vâlceni au confiscat lemnele şi i-au amendat drastic pe cei doi bărbaţi. 

Astfel, la data de 6 iulie a.c. polițiștii din cadrul Poliției orașului Bălcești, au depistat un bărbat de 50 de ani din comuna Iancu-Jianu, județul Olt, în timp ce transporta cu un atelaj hipo, cantitatea de 0,993 mc material lemnos de esență arini și plută, fără a deține aviz de însoțire a materialului lemnos.

Cantitatea de 0,884 m.c. material lemnos a fost predată ocolului silvic, iar bărbatul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 3.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010.

La data de 6 iulie a.c. polițiștii din cadrul Postului de poliție Făurești au depistat pe raza comunei un atelaj hipo, încărcat cu material lemnos, iar la vederea organelor de poliție, conducătorul atelajului a fugit în pădure, abandonând atelajul, acesta fiind însă identificat ulterior de polițiști în persoana unui bărbat de 19 ani din comuna Iancu-Jianu județul Olt.

Polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale a bărbatului cu suma de 5000 de lei conform prevederilor Legea 171/2010, iar cei  0,450 mc de material lemnos esență gârniță, au fost confiscați.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.