ÎNCHISOARE pentru un VÂLCEAN. A distrus, a ameninţat, a incendiat, a condus fără permis şi multe altele

Infracţiuni comise pe bandă rulantă de un vâlcean de 44 de ani din comuna Amărăşti, judeţul Vâlcea, care recent a şi fost condamnat pentru faptele sale. Polițiștii l-au ridicat marţi, 20 martie 2018, şi l-au transferat la închisoare, acolo unde va sta 2 ani şi 9 luni. Bărbatul din Amărăști a fost condamnat la executarea unei pedepse de 2 ani 9 luni şi 10 zile de închisoare, pentru săvârșirea mai multor fapte de amenințare, distrugere, dar și  a unei fapte de furt și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. 

În fapt, în perioada 30 iunie-30 septembrie 2016, persoana bănuită ar fi amenințat mai multe persoane din Amărăști, de asemenea ar fi distrus geamurile unui autoturism și ar fi incendiat o căpiță de fân. Bărbatul este cercetat și pentru că la data de 6 august 2016 ar fi condus pe drumurile publice un autoturism, fără a avea permis de conducere, iar la data de 22 septembrie 2016 ar fi sustras curent electric. 

You May Also Like