POLIȚIA VÂLCEA: Topul vitezomanilor prinși pe șoselele județului (foto)

Pentru că au constatat, în urma unei analize, că în primele 5 luni ale acestui an, la nivelul județului Vâlcea, principala cauză de producere a accidentelor rutiere a fost viteza neadaptată la condițiile de drum, polițiștii de la Serviciul Rutier Vâlcea au organizat mai multe filtre pe șosele, scopul fiind acela de a-i prinde în flagrant pe vitezomani.

Trebuie menționat că, în urma celor 30 de accidente rutiere produsele în primele 5 luni din 2019, 4 persoane au murit, 6 au fost rănite grav și 54 de rănite ușor.

Ca urmare, agenții de circulație i-au „vânat” pe toți șoferii care au apăsat fără nicio jenă pe accelerație și nu au ținut cont de legislația în vigoare. Așadar, week-end-ul trecut, polițiștii au aplicat 94 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 25.000 lei, dintre care 51 pentru depășirea vitezei legale. De asemenea au fost reținute 10 permise de conducere, 6 pentru depășirea vitezei legale și 4 pentru efectuarea manevrei de depășire neregulamentară.

IPJ Vâlcea a întocmit chiar și un clasament al vitezomanilor:

Locul 1: pe raza localității Țuțulești, Drumul Național 7 pe un sector cu limita de 70 km/h, a fost depistat un autoturism, condus de un cetățean sârb, rulând cu viteza de 146 km/h.

Locurile 2 și 3 sunt ocupate de 2 vâlceni care au fost depistați conducând autoturisme, pe Drumul Național 64, pe raza localității Râureni,  cu  vitezele de 140 respectiv 134 km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 km/h.

Toți au rămas pietoni pentru 90 de zile și au fost sancționați contravențional.

You May Also Like