RÂMNICU VÂLCEA. Adolescente dispărute din Centrul de plasament Ana

Două adolescente au dispărut din Centrul de plasament Ana, din Râmnicu Vâlcea, ele fiind găsite de după patru zile de polițiștii locali. În data de 25 septembrie 2018, fetele se plimbau fără nicio reținere prin centrul Râmnicului, în momentul în care au fost abordate de polițiștii locali și legitimate. Astfel, oamenii legii au aflat că minorele erau date dispărute din centrul de plasament, ele fiind redate sistemului de protecție socială.

„S-a stabilit că cele două tinere sunt eleve ale unui colegiu din municipiu, internate la Centrul de plasament ANA din Râmnicu Vâlcea, iar la data de 21.09.2018 conducerea Centrului înaintase Poliţiei Municipiului documentele procedurale prin care se semnala dispariţia lor. La ora 17.00, cele două persoane au fost conduse înapoi la Centrul de plasament ANA şi predate conducerii în siguranţă” – se arată într-un comunicat de presă al Poliției Locale.

You May Also Like