RAZIE de AMPLOARE pe şoselele din VÂLCEA! Început de week-end, început de vacanţă!  (FOTO)

O acţiune de amploare a poliţiştilor rutieri a avut loc în această dimineaţă de vineri, 24 iunie 2016, în judeţul Vâlcea. Razia a făcut parte dintr-o operaţiune organizată la nivel naţionale de şeful Poliţiei Române, în baza unui plan al ministrul afacerilor interne Petre Tobă.

Acţiunea a avut ca principal scop prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și verificarea legalităţii activităţii de transport public de persoane și mărfuri, mai ales că este început de week-end și a început de vacanța de vară pentru elevi.

Trei ore a durat razia, iar la nivel naţional au fost verificate peste 5.000 de autoturisme, au fost aplicat peste 2.000 de sancțiuni contravenționale, au fost reținute 110 de permise de conducere și au fost retrase 114 certificate de înmatriculare auto, întocmindu-se 14 dosare penale.

În Vâlcea, poliţiştii rutieri au depistat cele mai mari nereguli pe D.N. 67, acolo unde au oprit un microbuz care efectua cursa regulată de transport persoane și au constatat că în autovehicul erau cu 8 persoane mai mult față de numărul specificat în certificatul de înmatriculare. De asemenea, polițiștii au constat lipsa diagramei, nerespectarea timpilor de repaus zilnic și scaune neomologate. Mai mult, în urma testării cu aparatul etilotest a șoferului, a rezultat valoarea de 0.16 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Reamintim că, șoferii depistați, în urma testării cu aparatul etilotest, cu rezultate între 0,11-0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, sunt sancționați contravențional și le sunt reținute permisele de conducere pentru 90 de zile, iar la rezultate de peste 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat(inclusiv), se întocmește dosar penal.

Din totalul sancțiunilor aplicate pentru nerespectarea legislației rutiere, 22 au fost pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, iar restul pentru nerespectarea altor prevederi privind circulația pe drumurile publice.

În perioada următoare, Poliția Română va intensifica acțiunile, pentru ca dumneavoastră și cei dragi să vă bucurați de zilele de vară în siguranță” – se arată în comunicatul Poliţiei Române.

 

[supsystic-gallery id=2]

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like