S-a întâmplat în Vâlcea: urmărire în trafic, accident și reținere

Nu era suficient că s-a urcat la volan fără permis de conducere, ci a mai fost și urmărit de poliției în trafic și a provocat și un accident. Este vorba despre un individ de 35 de ani, din comuna Bratca, județul Bihor, care a fost depistat și arestat în Vâlcea.

“În fapt, la data de 17 ianuarie a.c., în jurul orei 10.30, în timp ce acționau pe raza comunei Frâncești, polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism.  

Întrucât conducătorul autoturismului nu a oprit la semnalul poliţistului, s-a procedat la urmărirea autoturismului până când acesta a intrat în coliziune cu un gard din beton, pe raza comunei Frâncești, satul Coșani, iar din autoturism au coborât 3 persoane, conducătorul auto și alți doi ocupanți, care au reușit să fugă de la fața locului.  

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Băbeni audepistat conducătorul auto, care nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, au documentat activitatea infracțională a acestuia, iar la data de 8 februarie a.c., au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore și introducerea acestuia în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea. 

Polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea” – se arată într-un comunicat de presă al Poliției Vâlcea.

You May Also Like