Sfârșit tragic pentru un bărbat din Vâlcea. Găsit mort în locuința sa cuprinsă de flăcări


A dat drumul la reșou pentru a se încălzi și l-a băgat sub patul unde dormea, însă nu și-a imaginat că asta îi va aduce sfârșitul. Un bărbat de 74 de ani, din comuna Lăcusteni, județul Vâlcea, a fost găsit mort de pompieri după ce locuința i-a luat foc. Reșoul se pare că era defect, s-a produs un scurt circuit, iar casa a luat foc. Tragicul eveniment a avut loc ieri, 30 martie 2022, în jurul orei 20.30.

“La fața locului s-au deplasat două echipaje ale ISU Vâlcea (unul de stingere și un echipaj SMURD). S-a constatat că, în interiorul locuinței era fum dens, în urma unei arderi mocnite, iar în una din încăperi era un bărbat decedat, cu mai multe arsuri pe suprafața corpului. De asemenea, ardeau mocnit materiale textile, patul și podeaua. Persoana găsită cu arsuri, avea 74 de ani. Incendiul a fost lichidat in scurt timp de la sosirea pompierilor la locul intervenției. Cercetările preliminare efectuate la fața locului arata ca, incendiul s-ar fi declanșat în urma producerii erai unui scurtcircuit la un aparat de încălzire defect” – informează ISU Vâlcea.

You May Also Like