More

    SMURD VÂLCEA. 2 accidente rutiere, 8 traumatisme şi 8 afecţiuni medicale în ultimele 24 de ore

    În ultimele 24 de ore, angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „General Magheru” al județului Vâlcea au fost solicitaţi să intervină pentru gestionarea a 18 situații de urgență SMURD. Printre acestea se numără: opt traumatisme, opt afecțiuni medicale diverse, și două accidente rutiere, după cum urmează:

    • la ora 11.53, paramedicii au intervenit pe raza localității Bunești, la un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme. La locul intervenției s-au deplasat o ambulanță SMURD, 1 ASAS și o ambulanță SAJ. În urma accidentului a rezultat o victimă care după acordarea primului ajutor calificat a refuzat transportul la spital, traumatismele suferite nefiind grave.
    • la ora 17.45, paramedicii au intervenit în Râmnicu Vâlcea, pe Bulevardul Tineretului, la un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. În urma accidentului au fost asistate două persoane din care una a fost transportată la UPU Vâlcea, iar cealaltă a refuzat transportul la spital.

          De asemenea, în noaptea de 08./09.01.2020 echipajele de intervenție SMURD au executat trei misiuni de patrulare pentru identificarea eventualelor persoane fără adăpost aflate în pericol de hipotermie din cauza temperaturilor scăzute. Nu a fost identificată nici o persoană aflată în dificultate. J

    Ultimele articole

    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img

    Related articles

    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img
    spot_imgspot_img